Vineri, 10 mai 2024, de sărbătoarea închinată Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, cu ocazia serbării celui de-al doilea hram al așezământului monahal din „Muntele cel Sfânt”.
„Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este o sărbătoare aşezată vineri, în Săptămâna Luminată, deci este luminată de Lumina Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi este aureolată de iubirea şi darurile Maicii Domnlui, care este vindecătorea, pentru că este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii cel de viaţă dătător. Mănăstirea Rohia are cel de-al doilea hram, care este unul foarte frumos, care s-a intensificat în timpul Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop vrednic de pomenire Justinian, Părintele nostru. Este o sărbătoare mănăstirească, se înţelege cel mai profund şi mai frumos şi mai duhovniceşte se prăznuieşte la mănăstiri, pentru că se săvârşeşte şi Sfintirea Mică a Apei şi credincioşii vin cu multe suferinţe şi boli şi participă la Sfântul Maslu şi la Sfintele Slujbe şi duc cu ei acasă Aghiasma Mică. La mănăstirea noastră este sărbătoarea împodobită de foarte mulţi credincioşi, este şi hramul paraclisului din Casa cu Paraclis şi are o istorie deosebită. Noi toţi care am venit la Mănăstirea Rohia după Înaltpreasfinţitul Justinian, după părintele Serafim, am crescut în lumina acestor sărbători sfinte: praznicul Adormirii Maicii Domnului este hramul aşezământului monahal şi al bisericii de zid şi Izvorul Tămăduirii. Să tot fie 49 de ani, iată, la anul vor fi 50 de ani, jumătate de secol de când ne-am întâlnit cu Înaltpreasfinţitul Justinian, venind în pelerinaj din satul nostru Rozavlea Maramureşului cu măicuţa noastră şi de atunci a început minunea pe care Dumnezeu a făcut-o cu noi, că am rămas pentru totdeauna legaţi de această sfântă mănăstire. Şi noi, şi părinţii care au venit după noi, tot la vârstă foarte fragedă Preasfinţitul Timotei, părintele stareţ Macarie, ceilalţi părinţi, şi trăim o dulce nostalgie şi un dor de Rohia şi de „Muntele cel Sfânt”, cum îmi place mie să-l numesc, Rohia fiind „Muntele cel Sfânt” şi Sfânt este, pentru că minunile care s-au petrecut cu noi, care am crescut cu privirea Maicii Domnului şi sub binecuvântarea şi am primit darurile ei şi le purtăm unde suntem Duhul Rohiei, acest Duh drept, mărturisitor, adevărat, îngăduitor şi împăciuitor. Purtăm cu noi dorul de Rohia şi când venim îl mângîiem. Dorul doare uneori, dorul de locuri sfinte, de părinţi, de satul natal, de biserica în care ai copilărit. În cazul nostru, de Rohia noastră dorul se potoleşte numai când venim aici. Toţi avem metanie aici, toţi slujim Biserica în diferite locuri, dar când suntem aici suntem acasă, suntem la mama în braţe. Aşa simt şi credincioşii care au fost astezi la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în lumina praznicului Învierii, am cântat imnul ‹‹Hristos a Înviat!›› şi-au împodobit mănăstirea ca şi o grădină cu flori a Maicii Domnului, au umplut incinta sacră a mănăstirii, aducîndu-şi cu ei toate gândurile, toate dorurile, bolile, suferinţele, dar şi mulţumirile şi recunoştinţa şi ajutând mănăstirea ca să meargă mai departe ca să ne pregătim, dacă ajută Dumnezeu, în doi ani de zile, în 2026, să ne pregătim de sfinţirea bisericii noi de zid şi a aşezământului, consacrarea aşezământului în noua formă rectitorită, de data aceasta, nu pentru o sută de ani, nu pentru un secol, ci pentru o veşnicie. Ctitorie pentru veşnicie. Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Hristos a Înviat!”
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Vasile Filip, stareţul Mănăstirii Rohiţa, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Protos. Cleopa Sarca, stareţul Mănăstirii Portăriţa, Protos. Nifon Neamciuc, starețul Mănăstirii Strâmtura, Protos. Visarion Beuca, de la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Pr. Lect. Univ. Dr. Marius Nechita, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretar protopopesc, Pr. Ioan Pop, consilier eparhial onorific, Pr. Ioan Hojda din Rogoz, Pr. Adrian Pop din Cărpiniş, Pr. Claudiu Tuns din Coroieni, Pr. Daniel Ţărmure din Breaza, Pr. Iftimi Dan Constantin, Pr. Gheorghe Pop din Fântânele, Pr. Dumitru Iuga din Săcel I, Pr. Vasile Hatos din Rohia, Pr. Martin Maftei din Ungureni, Pr. Nelu Cozma din Văleni, Pr. Vasile Tuns din Cerneşti, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois.
Între procesiunile tradiţionale a adus laudă Maicii Domnului cea din Parohia Săcel I, în frunte cu părintele paroh Dumitru Iuga.
„În săptămâna aceasta venim cu bucurie la mănăstire, pentru că ştim că Mântuitorul n-a plecat cu darurile Lui în Cer, ci le-a lăsat pe pământ, le-a lăsat pentru noi, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. A lăsat preoţilor puterea de a lega şi dezlega, de a sfinţi, de a hirotoni. În prima zi a săptămânii, duminică seara, când uşile erau încuiate, a intrat, a stat în mijlocul lor, le-a redat pacea, liniştea şi a suflat asupra lor şi a zis ‹‹Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele iertate vor fi, cărora le veţi ţine ţinute vor fi››. Pe Apostoli i-a făcut preoţi, i-a trimis la misiune şi la sfârşitul celor 40 de zile, câte le-a petrecut pe pământ, le-a zis: ‹‹Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.›› Mare responsabilitate le-a dat: să cotinue evanghelizarea, încreştinarea lumii. Şi aşa s-a întâmplat. Femeilor mironosiţe le-a dat bucurie şi pace. Şi curaj, şi putere de a fi mărturisitoare, de a face apostolat. Femeile sunt primele noastre învăţătoare, primul nostru pedagog. Primul dascăl, primul care ne vorbeşte despre Hristos e mama. Că tata n-are timp, e la câmp sau la serviciu, mai nou. Mama ne vorbeşte despre Hristos şi ne spune ce-i Crăciunul, ce-s Paştile. Spune că la Crăciun e Naşterea lui Iisus, Naşterea Domnului, că la Paşti este Învierea Domnului, şi toţi pruncuţii noştri ştiu. E cateheza făcută de mama. Mironosiţele femei, care au fost cele mai curajoase şi L-au iubit pe Hristos, lor li s-a arătat prima dată, în grădină. Vedeţi, Hristos nu se simte bine în cetate, în vacarm, în Babilon”.
Părintele stareţ Macarie – Cetăţean de Onoare al oraşului Tg. Lăpuş
Primarul oraşului Târgu Lăpuş, domnul Mitru Leşe, a pus în aplicare Hotărârea nr. 34 din acest an a Consiliului Local, prin care preacuviosului părinte Dr. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia şi exarhul mănăstirilor şi schiturilor, a devenit Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Lăpuş.
Preacuviosul părinte stareţ Macarie Motogna a împlinit în urmă cu câteva zile 30 de ani de când a primit taina hirotoniei, împlineşte anul acesta 35 de ani de când este în Mănăstirea Rohia şi 50 de ani de viaţă. O viaţă închinată Domnului şi Maicii Domnului, cu voia lui Dumnezeu. O viaţă închinată Rohiei. O viaţă închinată slujirii lui Dumnezeu! De peste un deceniu conduce Mănăstirea Rohia, întâi ca egumen, iar apoi ca stareţ. Dumnezeu să-l aibă mereu sub paza Sa!
În cuvântul de mulţumire, Preacuviosul Arhimandrit a amintit că din cei 16 cetăţeni de onoare ai oraşului Tg. Lăpuş, 5 sunt din Mănăstirea Rohia. O pepinieră de personalităţi eclesiastice şi culturale de mare valoare este Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.
Mai multe fotografii
AICI.
Andrei Fărcaş, Redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”
Foto: Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol