OBIECTIVE SPIRITUALE

Icoana Maicii Domnului
făcătoare de minuni

Odoare sfinte ale mănăstirii

Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae”

Paraclisul „Izvorul Tămăduirii”

Cimitirul mănăstirii

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni

Viața monahală la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia a început în anul 1926, iar la 15 august a fost târnosită prima biserică, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului. La acest moment important al întemeierii mănăstirii, a fost adusă aici o icoană a Maicii Domnului, numită „Mângâierea tuturor celor necăjiți”, care a fost pictată pe lemn de chiparos de către monahul Nicanor, în Muntele Athos din Grecia, la comanda preotului ctitor Nicolae Gherman.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a stat, de la întemeierea mănăstirii, în biserica veche, iar acum este cinstită în demisolul bisericii mari, în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae”. La hramurile mănăstirii este scoasă pentru închinarea credincioșilor în pridvorul bisericii mari.

În anul 2004, icoana a fost restaurată de către o echipă de specialiști, condusă de către profesorul Teo Mureșan din Cluj-Napoca.

Icoana autentic ortodoxă a Maicii Domnului este pictată întotdeauna cu Mântuitorul Iisus Hristos în brațe, iar atunci când reprezintă tânguirea Maicii Domnului este zugrăvită singură. În această icoană, Maica Domnului este reprezentată singură, fiindcă ea plânge pentru cele aproximativ 150 de mănăstiri transilvănene care au fost nimicite în secolul al XVIII-lea de către generalul Bukov, la ordinul împărătesei Maria Tereza.  

Văd izvoare de minuni revărsându-se de la sfânta ta icoană, Născătoare de Dumnezeu, asupra celor care în genunchi stau şi cu credință se roagă ție…

Psalmistul David spune: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalm 67; 36), ceea ce înseamnă că Dumnezeu lucrează și Își arată puterea prin oameni aleși și sfinți, prin cei ce au înțeles să se facă prieteni și casnici ai Săi, cu atât mai mult prin Maica Domnului, care a devenit scara pe care a coborât la noi Hristos Domnul.

Prin ascultarea, smerenia și viața sfântă pe care a avut-o Maica Domnului, ea s-a învrednicit a sta de-a dreapta Fiului lui Dumnezeu, iar rugăciunile ei întotdeauna sunt ascultate și, astfel, minunea este posibilă. Prima minune pe care a făcut-o Domnul nostru Iisus Hristos a fost în Cana Galileii, la rugămintea Maicii Domnului, iar în Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, în Icosul al 8-lea, se spune: „Cere, o Maica mea, că nu Mă voi întoarce dinspre tine, ci voi îndeplini cererile tale…”. Maica Domnului face posibilă orice minune pentru cei ce se roagă ei cu credință și o recunosc de mamă și Născătoare de Dumnezeu. În Acatistul Maicii Domnului, în Condacul al 2-lea, citim: „Văd izvoare de minuni revărsându-se de la sfânta ta icoană, Născătoare de Dumnezeu, asupra celor care în genunchi stau și cu credință se roagă ție…”.

Iată  doar câteva argumente prin care se arată că Dumnezeu face minuni la rugămintea Maicii Domnului, prin icoana ei, pentru cei care cred a fi posibil acest fapt. Astfel, icoanele devin „făcătoare de minuni”. Cele mai multe icoane făcătoare de minuni sunt ale Maicii Domnului, iar una dintre acestea este și icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia. În cei aproape 100 de ani de existență a acestei icoane, Maica Domnului a făcute multe minuni cu cei ce vin cu evlavie și credință și se roagă ei. Sigur că cele mai multe minuni nu sunt cunoscute, iar cele mai multe nu s-au consemnat, dar vom relata câteva, spre întărirea în credință a dreptcredincioșilor noștri creștini.

Consemnări ale minunilor făcute de Maica Domnului prin icoana ei de la Rohia

Prima minune pe care a făcut-o Maica Domnului la această icoană a fost în anul 1927. În 15 august 1927, la hramul mănăstirii, din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată, a ars ștergarul, ancadramnetul și tot ceea ce era în jurul icoanei, dar icoana  a rămas întreagă. Minunea este consemnată în scris prin actul nr. 37 și 38 din dosarul nr. 3/1927, care se găsește în arhiva mănăstirii. Documnetul consemnează numele mai multor martori și este semnat de starețul mănăstirii, de ctitorul ei, dar și de notarul și viceprimarul de atunci, fiind întărit cu ștampila primăriei, ceea ce nu lasă loc pentru niciun fel de interpretare, ci mai degrabă sporește credibilitatea minunii, chiar și pentru cei ce nu cred în astfel de fapte miraculoase.

A doua minune cunoscută s-a petrecut în 1929, și anume: vindecarea unei femei din părțile Bistriței, săsoaică, având credința luterană. Ea a fost adusă cu căruța, fiind paralizată, și a plecat pe picioarele ei acasă, după ce s-a închinat și s-a rugat la icoana Maicii Domnului. Vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian spunea că, în anul 1955, au venit la mănăstire doi oameni în vârstă, un bărbat și o femeie, care ajungând în fața bisericii au întrebat: „Este în biserică o icoană a Maicii Domnului?, pentru că vrem să o vedem. Noi suntem soț și soție și, cu ani în urmă, mi-am adus soția care era paralizată, iar acum este aici de față, sănătoasă, după ce s-a închinat la această icoană a Maicii Domnului. Noi suntem nemți, adică sași luterani, și după război am fost deportați în Rusia și n-am mai putut veni aici. Acum ne-am întors acasă și am venit să ne închinăm la această icoană a Maicii Domnului”. Această minune i-a fost relatată Arhiepiscopului Justinian și de starețul mănăstirii, ieromonahul Nifon Matei, în anul 1942.

A treia minune cunoscută și consemnată este aceea a vindecării tânărului Bude Teodor, din localitatea Suciu de Sus, care, fiind bolnav de „morbul lui pott” (TBC la coloana vertebrală), a fost externat din spitalul din Baia Mare fără nicio speranță de-a mai trăi. Medicii i-au spus tatălui copilului să meargă acasă, să se pregătească de înmormântare. Auzind aceste cuvinte, tânărul și-a îndreptat gândul către această icoană, zicând în sine astfel: „Maica Domnului de la Rohia, te rog dă-mi viață și îți voi dărui viața ție”.

În clipa aceea i s-a arătat Maica Domnului de la Rohia și a început să se însănătoșească. Cu corsetul pe el, medicii i-au dat drumul să plece acasă. Când a ajuns acasă la părinți, în Suciu de Sus, a bătut la ușă și a strigat să i se deschidă, părinții tânărului s-au speriat, crezând că este duhul fiului lor. Dar deschizând, au văzut că este fiul lor și că este viu. În iarna care a urmat a stat acasă, iar în primăvară a venit la mănăstire, a mărturisit toate cele întâmplate și a rămas ca  viețuitor în mănăstire. Călugărit, a fost dat afară cu Decretul 410/1959, dar a slujit apoi ca preot (ieromonah) la o parohie, până în anul 1998, când a trecut la Domnul.

Lucrarea Maicii Domnului a constat și în aceea că Mănăstirea Rohia, de la întemeiere și până astăzi, chiar dacă a trecut prin momente foarte grele, nu și-a întrerupt activitatea niciodată. În perioada anilor 1950-1960, când a fost dat decretul 410/1959, chiar dacă toți viețuitorii au fost nevoiți să plece din mănăstire, rămânând pentru o lună de zile numai starețul Justinian Chira, Maica Domnului și-a făcut simțită prezența. În dimineața zilei de 1 noiembrie 1959, starețul Justinian Chira, în timp ce lucra pe la bucătărie, a auzit o femeie plângând, a mers și a căutat peste tot prin mănăstire, prin birou, prin biserică, crezând că este vreo femeie care are un necaz. N-a găsit pe nimeni, dar a auzit glasul Maicii Domnului care i-a zis: „Nu fi mâhnit, pentru că nu ai rămas singur, sunt cu tine și voi ocroti mănăstirea”. Oricâte favoruri și funcții i s-au propus starețului, ca să părăsească mănăstirea și să rămână pustie, el n-a acceptat. Când cei de la Securitate veneau – și n-au fost puține încercările – și cereau cheia de la biserică ca să închidă mănăstirea, starețul spunea: „Cheia este la icoana Maicii Domnului! Eu nu o pot da, mergeți voi și-o luați!” – și nimeni n-a cutezat și n-a putut lua cheia de la icoana Maicii. Astfel, mănăstirea și-a continuat activitatea.

Este arhicunoscută minunea petrecută cu Părintele Arhimandrit Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia între anii 1973-1984. În 1980, părintele Serafim s-a îmbolnăvit foarte grav, de cancer. Peste patru ani, în luna mai, părintele era atât de bolnav și slăbit, încât medicii de la Clinica medicală III din Cluj-Napoca au spus că mai are de trăit doar câteva ore. Părintele Serafim a cerut să vină la mănăstire, ca să plece la Domnul din casa lui, adică din mănăstire, și nu să moară la spital. Medicii i-au spus șoferului să nu oprească pe nicăieri, fiindcă nu mai rezistă mai mult de 2-3 ore. Părintele a venit acasă, la mănăstire, și a început să se roage zicând: „Maica Domnului, dacă mai nevoie de mine aici pe pământ, dă-mi sănătate, dacă nu, ia-mă la Tine!”. Împreună cu părintele s-au rugat obștea mănăstirii și credincioșii, iar Maica Domnului a făcut minunea: părintele Serafim s-a vindecat, spre surprinderea tuturor medicilor, și a mai trăit aproape 30 de ani, timp în care a stat la dispoziția monahilor, credincioșilor, a slujit, a mărturisit și a scris șapte cărți. Toate acestea, spre Slava lui Dumnezeu și lucrarea Maicii Domnului, căreia Părintele i-a adus mulțumire zi și noapte.

O minune descrisă de Profesorul Nuțu Roșca

         După un accident foarte grav, încât primul medic care m-a consultat nu și-a putut da seama că în mine mai există viață și m-a trimis la morgă, am avut de suferit zeci de ani. În ultimii șase ani necazurile au sporit: durerile erau foarte mari și nu mă mai puteam deplasa. Credeam că aceasta este boala morții și că mai am puțin de trăit, doar câteva zile.

         În timpul acela, la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia se pregătea, pentru ziua de 17 aprilie 1994, hirotonirea Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit Justin Hodea întru Arhiereu Vicar. Fiind deputat eparhial, am fost invitat la această solemnitate. Copleșit de neputință, eram hotărât să nu dau curs invitației. Părintele Protopop al Sighetului, Mihai Oprișanu, însă a insistat să merg așa cum eram la Mănăstirea Rohia, promițându-mi că va veni cu mașina să mă ia de acasă, mă va duce până la mănăstire și mă va aduce înapoi acasă. Fiind convins că voi muri peste puțin timp, peste puține zile, m-am gândit că mergerea la mănăstire ar fi ultima pregătire pentru marea trecere și că, dacă aș merge, aș muri cu imaginea de la sfințirea unui episcop, ceea ce nu se poate vedea decât foarte rar. Această imagine înaintea morții ar fi un dar de la Dumnezeu. Eram liniștit și împăcat că se vor termina toate necazurile.

         Ca să fie consemnată o dată apropiată dinaintea morții mele, am luat cu mine într-o geantă două cărți: „Romanitate, continuitate, unitate” de Înalt Preasfințitul Părinte Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului, și „Pro memoria” de Înalt Preasfințitul Părinte Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, pentru autografe.

         Stau într-un bloc la etajul doi. Am făcut supraeforturi și am coborât foarte greu, mai mult în mâini decât în picioare: cu una mă sprijineam de balustradă, cu cealaltă în baston. Părintele protopop îmi ducea geanta și încerca să mă ajute. Am intrat în mașină și am pornit.

         Am sosit la Rohia. Aproape de mănăstire, mașina a fost lăsată într-o poieniță. De acolo m-am dus sprijinindu-mă cu o mână în baston, cu cealaltă de umărul părintelui protopop. Sfinția sa îmi ducea și geanta cu cărțile. La mănăstire era adunată foarte multă lume. Abia ne-am strecurat printre oameni spre altarul de vară. Slujba era începută. Părintele protopop, care era foarte punctual, dându-și seama că a întârziat, m-a lăsat și a intrat în sobor. Mă uitam spre biserică. M-aș fi dus acolo să stau pe un scaun, dar mi-a fost imposibil să străbat prin desimea mulțimii. Mi-am dat seama însă că, dacă afară este așa, nici în biserică nu va fi loc. Nu puteam să mă mișc din locul în care eram. Mi-am pus bastonul în față și m-am sprijinit în el cu ambele mâini.

         Slujba arhierească a durat mult. De unde eram, auzeam bine și vedeam cum oficiază măritul sobor de ierarhi și preoți. Răspunsurile erau date de corul teologilor care părea un cor de heruvimi. Era o frumoasă zi de primăvară cu cerul senin, totul era înălțător. Cât necazurile și puterile îmi îngăduiau, urmăream Sfânta Liturghie, repetam în gând ecteniile, ascultam cu atenție înălțătoarele cuvântări ale ierarhilor – adevărate imnuri.

         Îmi era din ce în ce mai greu. Mi se părea că mă adâncesc în pământ. Simțeam arsuri și junghiuri în tot corpul, apoi o epuizare totală, un fel de leșin. N-am reușit să cad, atât eram de strâns între oameni. Mi se întuneca înaintea ochilor, apoi începea să se limpezească și să se lumineze. Acestea se repetau. Mă temeam că acelea sunt clipele ultime. Era prea frumoasă sărbătoarea aceea să se termine cu un mort. Mă rugam lui Dumnezeu să-mi prelungească momentele, ca părintele protopop să mă poată duce viu acasă. Totuși, dacă nu veneam, nu aveam la moartea mea această imagine splendidă. Acum, de-aș putea ajunge acasă, că drumu-i lung.

         Slujba s-a terminat. Lumea a început să plece, oamenii s-au rărit, soborul a coborât din altarul de vară. Eu stăteam nemișcat la locul meu. Părintele protopop  a venit la mine, îmi aducea geanta și mi-a spus că suntem invitați la masă. I-am pus mâna pe umăr și am pornit încet, dar îmi era frică de întârziere pentru plecarea acasă, credeam că mai am puține clipe. Ajuns acolo, mi-am pus bastonul pe spătarul scaunului și m-am așezat. Masa a durat mult, cu belșug de bunătăți și cu multe binecuvântări către noul arhiereu. Când s-a terminat, am cerut celor doi ierarhi autografe pe cărți, am pus apoi cărțile în geantă, am mulțumit Prea Sfințitului Episcop Justinian pentru invitație, am felicitat pe noul episcop și am plecat cu părintele protopop. Mergeam prin curtea mănăstirii, spre poarta de ieșire din incinta mănăstirii drumul este puțin înclinat, o ușoară pantă. Ajuns acolo,mi s-a părut că ar trebui să mă sprijin în baston. Am rămas încremenit și uluit! Atunci am realizat următoarele:

  1. Că bastonul nu este la mine
  2. Că de la masă până aici am venit foarte lejer
  3. Că nu m-am sprijinit de umărul părintelui protopop
  4. Că mă simt foarte ușor
  5. Că îmi duceam eu geanta cu cărțile
  6. Că venind prin toată curtea nici nu mi-am adus aminte de baston și de dureri
  7. Că nu mai simt nici o durere în corpul meu
  8. Că nici părintele protopop nu și-a dat seama ce s-a întâmplat.

Toate acestea m-au copleșit. Nu mă puteam mișca din loc de uluit. Din toate acestea mi-am dat seama că Dumnezeu a făcut cu mine minunea vindecării.

Între timp, părintele protopop a făcut câțiva pași, s-a oprit și s-a uitat la mine întrebător de ce nu merg. Eram pătruns de o emoție puternică. Abia aveam aer să vorbesc, dar l-am rugat și i-am spus: „Părinte protopop, s-a întâmplat o minune. Eu am venit ușor prin toată curtea și n-am baston! Mi l-am pierdut. Și n-am nici dureri”. Părintele protopop m-a privit atent și foarte mirat. A văzut că nu-i la mine bastonul, ci geanta. Și-a adus aminte și cum am venit lejer prin curtea mănăstirii. Atunci și-a dat seama și sfinția sa de minunea petrecută. S-a închinat adânc spunând: „Îți mulțumesc, Doamne, că o văd și pe aceasta!”

De atunci au trecut zece ani, de atunci n-am mai pus mâna pe baston.

Mi s-a cerut în repetate rânduri să scriu despre această minune. Timp de zece ani n-am îndrăznit de frica folclorizării ei.

Minunea e ceva sfânt și încărcat de taină, e ceva dumnezeiesc și mi-a fost mare teamă că, scriind, o voi coborî de la nivelul de minune tainică, sfântă, dumnezeiască la nivelul de povestire. Prin această scriere însă, n-am făcut nici literatură, nici istorie, ci o mărturie curată, și am scris întocmai ceea ce am trăit. Am scris sub impresia că, peste umăr, îngerul adevărului îmi privește fiecare cuvânt pe care îl scriu.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate!

14 august 2004       

Multe sunt minunile pe care Maica Domnului le-a făcut cu cei care vin și se roagă cu credință, își pun nădejdea în ajutorul și în mijlocirile ei, la tronul Fiului lui Dumnezeu. Nu de puține ori s-a întâmplat ca fața Maicii Domnului să se întunece, ca semn că are să se întâmple ceva rău pentru Biserică sau țară; alteori fața Maicii Domnului se lumina, așa cum mărturisea, în luna octombrie 1998, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian.

Zeci și chiar sute de mame vin să mulțumească Maicii Domnului, pentru că, datorită rugăciunilor la icoana Maicii Domnului de la Rohia, Dumnezeu le-a dat rod pântecelui. Vindecări de cancer și de boli grele, dar și mângâiere și ușurare sufletului pentru multe necazuri și suferințe primesc oameni de toate categoriile sociale, dar chiar și de alte credințe. Enumerarea lucrurilor minunate ce se petrec la această sfântă icoană ar putea curge la nesfârșit, dar am enumerat doar câteva, pentru întărirea și mai mult în credință a celor ce o cinstesc pe Maica Domnului și pentru folosul tuturor dreptcredincioșilor creștini.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Rohia a fost dusă spre închinare credincioșilor din Baia Mare, în anul 2003, la 9 septembrie, când a fost târnosit demisolul Catedralei episcopale din Baia Mare. Iar în anul 2017, fiindcă a fost declarat Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, în Duminica Ortodoxiei, icoana a fost dusă timp de trei zile din nou la Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare. În 8 noiembrie, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, icoana Maicii Domnului de la Rohia a fost purtată în pelerinaj la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, din data de 3 până în 9 noiembrie 2017. De sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, 8 noiembrie 2018, icoana a ajuns la biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli” din Baia Mare, iar în Duminica Ortodoxiei, 6 martie 2020, credincioșii au putut să i se închine la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

OBIECTIVE SPIRITUALE

Icoana Maicii Domnului
făcătoare de minuni

Odoare sfinte ale mănăstirii

Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae”

Paraclisul „Izvorul Tămăduirii”

Cimitirul mănăstirii