Istoricul Mănăstirii Rohia
Începuturile mănăstirii sunt legate de preotul ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul Rohia, deal pe care se gasește așezată mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuța, pe care a pierdut-o, fiind chemată la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anișori. Această fetiță s-a făcut un binevestitor al voii Domnului, căci, nopți la rândul, copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască o „casă Maicii Domnului” în Dealul Viei din hotarul Rohiei. La început, îndureratul părinte păstra în inima sa visele, până când, într-o zi, o femeie credinciosă, Floarea lui Ilie, a venit la el și l-a întrebat: „Părinte, de ce nu asculți glasul lui Dumnezeu, care îți poruncește, prin copila Anuța, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei?” Nedumerit, parintele o întreabă: „ce casă să fac Maicii Domnului ?”, la care femeia i-a răspuns: „Mănăstire să faci, parinte!” În acel moment, părintele Nicolae și-a dat seama că este vorba de o hotărâre divină și, cuprins de o liniște sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale și pentru mângâierea credincioșilor din aceste părți.
Sprijinit de consătenii săi, părintele hotărăște ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană, numită „la stejarul lui Pintea”, unde, potrivit obiceiului, a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile însă, părintele și sătenii constată uimiți că aceasta nu mai era acolo unde o așezaseră, ci se află în altă parte, tocmai pe pintenul dealului, pe o stâncă. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârșit această mutare, crucea a fost adusă și așezată la locul ei, iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu, când a început să ningă – căci era iarnă -, credinciosul s-a întors acasă. A doua zi de dimineață, când a ajuns acolo, deși nu era nicio urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei, ci a fost din nou găsită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toții au considerat că acesta nu poate fi decât un semn dumnezeiesc revelat, prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.
Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923. După multe greutăți, cu sacrificii mari și ajutat de entuziasmul și brațele sutelor de credincioși, părintele Nicoale a reușit ca în timp de doi ani să fie ridicată o biserică modestă și o casă monahală. Mănăstirea a fost sfințită abia în 1926, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii. Astfel a luat ființă „primul așezământ de acest feliu în Ardealul alipit”, adică după Marea Unire din 1918. Multă vreme, așezământul a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului foarte greu. Mănăstirea a început să înflorească după 1965 și mai ales în anul 1970, când s-a introdus curentul electric și s-a amenajat drumul de acces.
Râvna și dăruirea unor stareți cu reală vocație a îmbogățit patrimoniul mănăstirii Rohia, patrimoniu care astăzi se compune din urmatoarele valori: Biserica mănăstirii (1996-2018), „Casa de Stejar” (1965), „Casa stăreției” (1969-1972), „Casa cu Paraclis” (1973-1975), „Casa Poetului” (1977-1980), „Casa Albă” (1988-1992), „Altarul de vară” (1980-1983), „Colțul maramureșean”, compus dintr-o casă și o biserică de lemn (2001-2003), Centrul Cultural Monahal „Nicolae Steinhardt” (început în 2008), Poarta-turn clopotniță și Pangarul (2018-2021), „Poarta maramureșeană” de la intrare în incintas mănăstirii (1988), „Poarta din sat” (1999-2001) ș.a.
Mănăstirea Rohia este binecuvântată și cu un patrimoniu spiritual deosebit, dintre care amintim: Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, o părticică din moaștele Sfântului Irodion de la Lainici și alte sfinte icoane, la care mulți credincioși găsesc mângăiere duhovnicescă.
Mănăstirea Rohia are o vastă și valoroasă bibliotecă: Biblioteca „Justinian Arhiepiscopul”, ce numără aproximativ 40.000 de volume, cărți și reviste. Existența bibliotecii mănăstirii se datorează inițiativei și muncii depuse de Înaltpreasfințitul Justinian – adevăratul ctitor al bibliotecii – fiind îmbogățită, în timp, de către stareții: arhimandriții Serafim Man, Iustin Hodea și Macarie Motogna. Biblioteca a fost organizată și fișată de către monahul și cărturarul Nicolae Steinhardt, care a și dotat biblioteca cu multe cărți valoroase.
Muzeul mănăstirii adăpostește o bogată colecție de cărți de patrimoniu și icoane pe lemn și pe sticlă, datând din secolul al XVIII-lea. Dintre lucrările valoroase aflate în colecția muzeului mănăstirii, amintim: Cazania sau Carte românească de Învățătură (1643), Noul Testament de la Bălgrad (1648), Îndreptarea Legii (1652), Evanghelia (1697), Molitvelnic (1705) – însumând peste 100 de astfel de cărți de patrimoniu.
Cei care intră pe poarta mănăstirii pot să viziteze și să admire următoarele obiective: biserica mănăstirii, Paraclisul Sfântul Ierarh Nicolae, Paraclisul Izvorul Tămăduirii, Chilia Monahului Nicolae Steinhardt, biblioteca, muzeul, Chilia Arhiepiscopului Justinian și întreaga „Grădină a Maicii Domnului” de la Rohia.
Așa cum am amintit, preotul Nicolae Gherman (1877-1959) este ctitorul mănăstirii. De-a lungul celor aproape 100 de ani de istorie a mănăstirii, au stărețit: Ieromonahii Ivistion Sava (1926-1927), Sebastian Sârca (1927-1928), Severian Grigorescu (1928-1931), Protosinghelul Gherontie Guțu (1931-1937), Teofan Mătăsaru (1937-1938), Ivistion Sava (1939-1940), Nifon Matei (1940-1944); Arhimandriții: Justinian Chira (1944-1973), Serafim Man (1973-1984), Iustin Hodea (1988-1996); Arhimandritul Pantelimon Ilieș (egumen între 1996-2011); Arhimandritul Macarie Motogna (egumen între 2011-2017, stareț 2017- prezent). Dintre stareții amintiți, adevărați ctitori ai mănăstirii sunt considerați părinții: Gherontie Guțu, Justinian Chira, Serafim Man, Iustin Hodea și Macarie Motogna, care au făcut dintr-un mic schit o adevărată vatră a ortodoxiei, centru de cultură și spiritualitate, unde s-au format de-a lungul timpului oameni care au fost și sunt de folos Bisericii.
Stareții Justinian Chira și Iustin Hodea au ajuns arhierei în Biserica Ortodoxă Română. De asemenea, ierarhii Emilian Birdaș și Timotei Sătmăreanul au fost viețuitori cu metania la Mănăstirea Rohia.
Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, este una dintre cele mai vizitate mănăstiri din eparhie, atât de credincioși, cât și de mari personalități laice și bisericești. De-a lungul celor aproape 100 de ani de existență, amintim că pe aici au trecut mulți oameni de cultură, Regele Mihai și Regina Ana, președinții României de după 1990, miniștri, ambasadori, dar și ierarhi din țară și străinătate. Vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist a vizitat mănăstirea de mai multe ori (1992, 1998 și 2003 – când a fost însoțit și de Patriarhul Petros al VII-lea al Alexandriei Egiptului). Bucurie a făcut mănăstirii prin vizitare și binecuvântare și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Românei, care a binecuvântat vatra monahală, atât ca mitropolit al Moldovei și Bucovinei, dar mai ales ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2009.
Prin activitatea pe care a desfășurat-o în cei o sută de ani, Mănăstirea Rohia a devenit centrul de referință al monahismului ortodox din Nord-Vestul țării și maica mănăstirilor din Eparhia Maramureșului și Sătmarului, „cuib de vulturi” – așa cum a consemnat în anul 2003, în Sfânta Evanghelie a mănăstirii, vrednicul de pomenire Părintele Teoctist, Patriarhul României. „Cuib de vulturi” duhovnicești, unde au crescut și s-au format mulți monahi care astăzi au responsabilități în viața Bisericii noastre. Foarte mulți dintre viețuitorii mănăstirii au fost trimiși, cu ascultare, să conducă destinele și altor mănăstiri din eparhie. Astfel, stareții și cu unii ucenici de la mănăstirile: Rohița, Moisei, Budești, Bixad, Măriuș, Dumbrava, duhovnicii de la Bârsana și alte mănăstiri, slujitorii de la Centrul Eparhial și Catedrala Episcopală – toți sunt fii și ucenici ai Mănăstirii Rohia. Totodată, Mănăstirea Rohia este a doua reședință episcopală pentru Preasfințitul Părinte Iustin și Preasfințitul Timotei Sătmăreanul.
Rohia a fost Răspunsul Domnului pentru ceea ce căuta Nicu Steinhardt spre a deveni apoi Monahul Nicolae Delarohia. Era locul pe care-l căuta și care nu l-a înșelat niciodată, ci i-a rămas credincios, prin loc și oameni; aici, el a dăruit și a dobândit ceea ce, poate, în altă parte nu era realizabil. Prin prezența și activitatea Părintelui Nicolae la Rohia, mănăstirea și-a câștigat un nume și în spiritualitatea europeană.
Una din realizările foarte importante ale acestui așezământ a fost, este și va rămâne faptul că aici – pe parcursul celor aproape o sută de ani de existență – sute de mii de români și-au găsit materializate năzuințele unității de neam și credință, mănăstirea fiind un loc de liniște și mângâiere pentru toți cei ce cu credință și evlavie vin la Icoana Maici Domnului de la Rohia.
„O mănăstire, ca să-și merite numele, trebuie să năzuiască să fie un așezământ de înaltă și intensă trăire duhovnicească, un așezământ de cultură aleasă, o vatră de binefacere, un așezământ de recreere și întărire sufletească și trupească pentru toți cei ce, obosiți și zbuciumați, vor poposi la pragul ei de liniște și pace” – spunea vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira.
Aceasta este Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia!