OBIECTIVE CULTURALE
Biblioteca „Justinian Arhiepiscopul”
Chilia Monahului Nicolae Steinhardt
Muzeul Mănăstirii Rohia
Biblioteca „Justinian Arhiepiscopul”
Dintotdeauna, mănăstirile ortodoxe au fost centre de spiritualitate și cultură românească. În această tradiție se înscrie și mănăstirea „Sfânta Ana” –Rohia, care dispune de o bibliotecă formată din aproximativ 45.000 de volume.
Biblioteca a fost înființată din inițiativa vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira, pe când era stareț al mănăstirii (1944-1973) și îmbogățită în timpul stăreției arhimandritului Serafim Man, a arhimandritului Iustin Hodea, actualul Episcop al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, și a starețului Arhimandrit Macarie Motogna.
Fondul de carte al bibliotecii Mănăstirii Rohia este împărțit în mai multe locații. În Casa cu Paraclis se află biblioteca mare, ce numără aproximativ 25.000 volume, iar celelalte cărți sunt împărțite în Casa de stejar, Casa Poetului și Casa Albă.
Biblioteca a fost organizată de părintele Nicolae Steinhardt după modelul marilor biblioteci publice. Cărtile sunt aranjate pe domenii, existând și un fișier pentru a ușura consultarea fondul de carte. Din motive profilactice, cărțile din biblioteca mănăstirii pot fi împrumutate doar în incinta mănăstirii.
Majoritatea cărților au fost cumpărate, însă există și un număr consistent de volume primite ca donație.
Prin Decizia Preasfințitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului, din luna ianuarie 2017 biblioteca mănăstirii Rohia se numește Biblioteca „Justinian Arhiepiscopul”.
În afară de fondul principal teologic, biblioteca adăpostește cărți din numeroase și variate domenii: istorie, arheologie, artă, poezie și proză literară (română și străină), muzică, științe, geografie, diplomație, dramaturgie, etnografie, literatură populară, critică, eseistică, filosofie, psihologie, logică, precum și biografii, memorii, jurnale, cărți juridice, de economie politică, știință politică, sociologie, manuale didactice ș.a. Biblioteca dispune, de asemenea, de numeroase colecții de reviste teologice, literare și de informație.
Dintre cărțile de valoare istorică și literară, pot fi menționate: Etymologicum Magnum Romaniae – B. P. Hașdeu, în 4 volume (1886-1898), Histoire des Roumains – Nicolae Iorga (în 10 volume, ediția din 1940), Istoria Românilor din Dacia Traiana – A. D. Xenopol (4 volume, Iași, 1896), Getica – Vasile Pârvan (1926), Originea Românilor – Alex. Philippide (Iași, 1925), Dacia preistorica – N. Densusianu (București, 1913), Cartea de aur sau luptele politice ale Românilor de sub Coroana ungară (8 volume, Sibiu, 1902-1915), Histoire de l’Église – Wladimir Guettee (3 volume, Paris, 1870), Notele politice – Alex. Marghiloman (5 volume, cuprind perioada 1897-1924), Istoria Românilor – C. C. Giurăscu, Istoria literaturii române – G. Călinescu (toate cele trei ediții) ș.a.
OBIECTIVE CULTURALE
Biblioteca „Justinian Arhiepiscopul”
Chilia Monahului Nicolae Steinhardt
Muzeul Mănăstirii Rohia