Nicu-Aureliu Steinhardt, cu numele de monah Nicolae, se naște la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă București. Clasele primare le urmează în particular și la școala „Clemența”, iar liceul la „Spiru Haret”, unde îi are colegi pe Alexandru Ciorănescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Al. Paleologu, Dinu Pillat și alții. La liceu, este singurul dintre elevii de confesiune mozaică care este înscris și la cursurile de religie creștină. Urmează cursurile facultăților de Drept și Litere, își ia licența în 1932, iar doctoratul în 1936 – cu o teză de drept constituțional: „Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Leon Duguit”, publicată la Editura Curierul Judiciar,  București, 1936. În 1934, publică, sub pseudonimul Antisthius, volumul parodic În genul… tinerilor, în 1935: Essai sur une conception catholique du Judaïsme (împreună cu Emanuel Neuman), iar în 1936: Illusions et réalités juives (în colaborare cu același Emanuel Neuman). În aceeași perioadă, frecventează cenaclul „Sburătorul” și publică diverse articole la Revista burgheză. Până la izbucnirea războiului, își continuă studiile la Paris și în Anglia. În 1939 intră în redacția Revistei Fundațiilor Regale, fiind înlăturat după numai un an. Revine din nou după razboi, iar în 1947 este eliminat din nou. După 1947, suportă privațiunile pe care le-au suportat toți cei care n-au încheiat „pactul cu diavolul”:  este dat afară din barou, execută tot felul de slujbe mărunte, cel mai adesea necalificate, textele fiindu-i interzise. La 31 decembrie 1959, este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării în procesul intentat prietenilor săi: Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George ș.a. În urma refuzului de a fi martor al acuzării, este arestat, judecat în cadrul „lotului Noica – Pillat” și condamnat la 12 ani de muncă silnică. La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, primește botezul creștin, fiind botezat ortodox de către părintele Mina Dobzeu. Este eliberat din închisoare, în urma grațierii generale a deținuților politici, în august 1964. Își desăvârșește botezul prin Mirungere, la Schitul Darvari, și începe să ducă o viață creștină autentică. După moartea tatălui său, în 1967, începe să-și caute o mănăstire. În 1973, Constantin Noica îl înștiințează că i-a găsit locul potrivit: Mănăstirea Rohia. Timp de 7 ani, face pelerinaje la Rohia, iar pe 16 august 1980 se călugărește. În aceeași perioadă, reintră în viața literară, publicând traduceri, eseuri, cronici în reviste precum: Secolul XX, Viața românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont etc. Publică și următoarele volume: Între viață și cărți, Editura Cartea Românească, București, 1976; Incertitudini literare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980; Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului, Editura Albatros, București, 1982; Critica la persoana întâi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983; Escale în timp și spațiu sau Dincoace și dincolo de texte, Editura Cartea Românească, București, 1988. Postum îi apar următoarele cărți: Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (versiune franceză, Editura Arcantere – UNESCO, Paris, 1995; versiunea italiană, Editura Il Mulino, Bologna, 1996); Monologul polifonic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991; Dăruind vei dobândi, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Baia Mare, 1992; Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebari incomode adresate de Zaharia Sîngeorzan, Editura revistei Literatorul, Bucuresti, 1992; Primejdia mărturisirii – Convorbiri cu Ioan Pintea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993; Călătoria unui fiu risipitor, 1995; Cartea Împărtășirii, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 1995; Drumul către isihie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999; Dumnezeu în care spui că nu crezi… Scrisori către Virgil Ierunca (1967-1983),Editura Humanitas, București, 2000; Eu însumi și alți câțiva, eseuri noi și vechi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.

Părintele Nicolae Delarohia a trecut la Domnul la 30 martie 1989 și este înmormântat în cimitirul mănăstirii Rohia.