
ANSAMBLUL MONAHAL

Biserica mănăstirii
Altarul de vară
Stăreția veche
Casa cu Paraclis
Casa Poetului
Casa de stejar
(Justinian Arhiepiscopul)
Casa Albă
Colțul Maramureșan
Centrul Cultural Monahal
(Nicolae Steinhardt)
Poarta-clopotniță și Pangarul Mănăstirii
Poarta din sat
Casa cu Paraclis
Casa cu paraclis este amplasată față în față cu biserica, iar lucrările de construcție au durat doi ani (1973-1975).
În 1976, s-au adăugat în fața clădirii scări în formă semicirculară, cu două terase, unde stau credincioșii la slujbe în timpul verii. În formă dreptunghiulară, Casa este orientată spre răsărit și are trei nivele. La parter se află trei dormitoare destinate pelerinilor, într-unul din spațiile etajului I este amenajată biblioteca mănăstirii, iar etajul II găzduiește paraclisul „Izvorul Tămăduirii”. Iconostasul de aici este unic la noi în țară, are sculpturi cu scene biblice, dar și cu personalități ale istoriei și literaturii române. Pictura este în ulei, neobizantină, executată de pictorul bisericesc Gheorghe Busuioc.
În anul 2022, Casa cu paraclis a trecut printr-un amplu proces de restaurare; în interior s-au construit băi pentru fiecare cameră, s-au schimbat toate ușile și geamurile, acoperișul a fost refăcut și a fost acoperită clădirea cu tablă de cupru. Pe fațada casei a fost aeșzată o icoană în mozaic – Maica Domnului Orantă, cu o suprafață de 10 mp, realizată de firma S.C. Mozaicart S.R.L., de la Iași.

ANSAMBLUL MONAHAL

Biserica mănăstirii
Altarul de vară
Stăreția veche
Casa cu Paraclis
Casa Poetului
Casa de stejar
(Justinian Arhiepiscopul)
Casa Albă
Colțul Maramureșan
Centrul Cultural Monahal
(Nicolae Steinhardt)
Poarta. Turn-clopotniță
Poarta din sat