Praznicul Adormirii Maicii Domnului, este o sărbătoare mult iubită şi cinstită de creştinii ortodocşi din toată ţara noastră. De un secol, credincioşii din Ardeal dar nu numai, cu două, trei zile înainte urcă Dealul Viei de la Rohia, pentru a se închina Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni, aşa cum spune și cântarea: Am venit Măicuţă să ne mai vedem şi să-ţi spunem dorul ce-l avem.
Obştea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia s-a pregătit după cuviinţă pentru a o cinstii pe Maica Domnului și așteaptă preoții din parohii împreună cu credincioșii lor să vină la Mănăstirea Rohia, ca adevărați fii ai Maicii Domnului, fiind împreună rugători cu Preasfinţitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului care o să binecuvinteze prin slujire și cuvânt de învățătură, obştea şi pelerini ce vor venii la Maica Domnului de la Rohia.
Programul slujbelor
Sâmbătă, 12 august 2023:
Ora 11.00 – Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni va fi scoasă din Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae” în pridvorul bisericii mari pentru închinarea pelerinilor, unde va rămânea pâna în după masa zilei de 15 august.
Ora 17.00 – Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului;
Ora 22.00 – Miezonoptica;
Duminică, 13 august 2023:
Ora 8,30 – Utrenia, urmată de sfânta Liturghie. Cuvânt de învățătură rost de Arhim. Macarie Motogna, starețul mănăstirii Rohia. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Corala ASCOR, Baia Mare;
Ora 17,00 – Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului:
Ora 22,00 – Miezonoptica;
Luni, 14 august 2023:
Ora 7.00 – Slujba Utreniei și sfânta Liturghie;
Ora 18.00 – Vecernia mare cu Litie, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, săvârşite de cătrePreasfinţitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului înconjurat de un sobor de preoţi si diaconi. Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.
Ora 21,30 – Slujba Privegherii: Utrenia, Prohodul Maicii Domnului, Paraclisul Maicii Domnului si Dezlegări; În timpul privegherii credincioșii se pot mărturisii şi apoi de la ora 3 se vor împărtășii.
Marți, 15 august 2023; Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Ora 3.00 – Prima Sfântă Liturghie pentru împărtăşirea credinciosilor;
Ora 6.00 – Sfintirea Apei;
Ora 7.00 – Taina Sfântului Maslu de obște;
Ora 9.00 – Primirea Ierarhului de către soborul slujitor.
Ora 9.30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată în sobor de preoţi şi diaconi de către Preasfinţitul Părinte IUSTIN Episcopul Maramureşului şi Sătmarului în prezenţa pelerinilor şi iubitorilor Maicii Domnului din „Muntele cel sfânt” al Rohiei. Cuvântul de învăţătură.
La finalul, Sfintei Liturghi va fi citit în mod solemn „Actul aniversar”, alcătuit de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, cu acest prilej
Răspunsurile la sfânta Liturghie vor fi date de “Corala preoțească Arhanghelii” a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, dirijor pr. dr. Petrică-Aurelian Covaciu.
Toti credincioşi prezenţi la hramul Mănăstirii Rohia, vor primi o masa caldă din partea credincioşilor Parohiei Groşii Ţibleşului, atât în ajun după slujba Vecerniei cât şi în ziua Praznicului după Sfânta Liturghie.